În 1946, la Viena, un medic întors din lagărele naziste a publicat o carte subțire cu un titlu sec: un psiholog trece prin lagărul de concentrare. În germană, Ein Psychologe erlebt das Konzentrationslager. Titlul acela a devenit mai târziu subtitlu, iar cartea a primit în germană numele „…trotzdem Ja zum Leben sagen”, adică „și totuși, a spune da vieții” [1]. În lumea anglofonă a circulat ca Man's Search for Meaning, iar în română e cunoscută drept „Omul în căutarea sensului vieții”.

Autorul, Viktor Frankl, s-a născut la Viena în 1905 și a murit tot acolo, în 1997 [1][2]. Între aceste două date a fost deportat, în septembrie 1942, la Terezín, apoi, în octombrie 1944, la Auschwitz, și a fost eliberat în aprilie 1945 în complexul de lagăre Kaufering [2]. Cartea pe care a scris-o după întoarcere a ajuns la milioane de cititori [1]. Recitită azi, la optzeci de ani de la apariție, ea arată ca o propunere de idei pe care cercetătorii au pus-o între timp la încercare, și ca un document pe care istoricii l-au cântărit cu severitate.

O carte vândută repede, apoi lăsată pe raft

Destinul primelor ediții e o lecție de modestie pentru orice carte devenită clasică. Prefața scrisă de Hans Weigel pentru ediția germană din 1977 povestește că prima ediție, apărută la o editură vieneză, s-a vândut, iar a doua tipărire a rămas nevândută [1]. Succesul a venit pe altă cale: ediția americană, publicată cam la doisprezece ani după cea vieneză, a dus cartea spre milioane de cititori [1].

Structura cărții explică o parte din forța ei. Prima parte e relatarea vieții din lagăr, privită de un psihiatru care își observa colegii de deportare și se observa pe sine. A doua parte prezintă pe scurt logoterapia, școala de psihoterapie a lui Frankl. Cititorul trece astfel de la experiență la teorie, iar teoria primește din experiență o autoritate morală greu de contestat. Tocmai această trecere a devenit, decenii mai târziu, punctul cel mai discutat al cărții.

Libertatea care rămâne după ce totul a fost luat

Prima idee a logoterapiei, așa cum o formulează Frankl în carte, privește libertatea. Un om poate pierde aproape totul: bunurile, numele, sănătatea, oamenii dragi. Frankl susține că rămâne totuși o ultimă libertate, aceea de a alege atitudinea față de ceea ce i se întâmplă. Ideea descrie un spațiu interior îngust, în care omul răspunde la împrejurări pe care nu le mai controlează.

Exemplele din carte sunt gesturi mici: un deținut care își împarte ultima bucată de pâine, un altul care găsește puterea de a mângâia pe cineva. Frankl le folosește ca dovadă că demnitatea poate supraviețui unor condiții construite să o distrugă. Pentru cititorul de azi, care citește cartea din fotoliu, ideea are o greutate aparte, fiindcă vine de la cineva care a plătit-o scump.

Omul arată mereu dincolo de sine

A doua idee e ceea ce Frankl a numit voința de sens: convingerea că motivația cea mai adâncă a omului e găsirea unui sens. Frankl o socotea mai fundamentală decât căutarea plăcerii sau a puterii, pe care se sprijineau alte școli vieneze. Frankl a dezvoltat ideea și în articole de specialitate. Într-un text publicat în 1966 în Journal of Humanistic Psychology, el descria două fenomene specific umane: capacitatea omului de a se privi de la distanță și auto-transcenderea, adică faptul că existența umană indică mereu spre ceva sau cineva dincolo de ea însăși [3].

În același articol, Frankl critica teoriile motivației bazate pe homeostazie, care descriu omul ca pe un sistem ce caută să scape de tensiune și să-și refacă echilibrul. Pentru el, omul e deschis spre lume și întâlnește acolo sensuri de împlinit [3]. Din această perspectivă, o anumită tensiune între ce este un om și ce ar putea deveni e semn de viață.

Sensul se găsește în trei locuri

A treia idee răspunde la întrebarea practică: unde se găsește sensul? Frankl numește trei căi. Prima e ceea ce omul face sau creează, munca și opera lui. A doua e ceea ce trăiește și primește, întâlnirea cu frumusețea, cu adevărul și mai ales cu o altă persoană iubită. A treia, cea mai controversată, e atitudinea față de suferința care nu poate fi evitată.

A treia cale e și cea mai ușor de răstălmăcit. Frankl vorbește despre suferința de neocolit. Suferința care poate fi înlăturată se înlătură, iar în carte el lasă limpede că a suferi inutil e un fel de masochism. Sensul apare, în viziunea lui, atunci când împrejurările nu mai pot fi schimbate și singurul lucru care rămâne de schimbat e omul însuși.

Din lagăr în laborator

Ideile lui Frankl au intrat în cercetare pe ușa măsurării. Ca să poată fi studiat, sensul a trebuit transformat în întrebări cu răspunsuri pe o scală. Cel mai folosit instrument de azi a apărut în 2006: Michael Steger și colegii lui au publicat Chestionarul sensului în viață (Meaning in Life Questionnaire), cu zece itemi și două subscale, prezența sensului și căutarea sensului, validate în trei studii [4]. Distincția e fină și utilă: un om poate simți că viața lui are sens, poate căuta acest sens, poate face amândouă sau niciuna.

Context: O meta-analiză din 2017, condusă de Katarzyna Czekierda, a adunat 66 de studii, cu 73.546 de participanți, despre legătura dintre sensul în viață și sănătatea fizică. Asocierile au fost slabe spre moderate. Au fost mai puternice pentru indicatorii subiectivi de sănătate și mai slabe, dar semnificative, pentru indicatorii obiectivi [5].

Context: O altă meta-analiză, publicată în 2016 de Randy Cohen, Chirag Bavishi și Alan Rozanski, a reunit zece studii prospective, cu 136.265 de participanți. Un sentiment mai puternic al scopului în viață s-a asociat cu un risc mai mic de deces din orice cauză și de evenimente cardiovasculare, cu un risc relativ ajustat de 0,83 pentru ambele [6].

Cifrele acestea sunt asocieri. Ele arată că oamenii care raportează mai mult sens trăiesc, în medie, mai mult și se simt mai sănătoși, fără să stabilească în ce direcție merge legătura. Un om bolnav poate simți mai puțin sens tocmai pentru că e bolnav. Autorii studiului din 2016 cer explicit cercetări despre mecanisme [6]. Ipoteza centrală a lui Frankl, că sensul contează pentru felul în care omul trece prin viață, a primit totuși sprijin consecvent din partea unor studii care nu existau când a scris el.

Ce au găsit studiile despre terapiile sensului

Logoterapia ca metodă de tratament a fost testată mai rar decât ideile ei. În 2015, Joël Vos, Meghan Craig și Mick Cooper au publicat o meta-analiză a terapiilor existențiale. Au găsit 21 de studii randomizate și au inclus 15, cu 1.792 de participanți [7].

Context: În analiza lui Vos, Craig și Cooper, cele șase studii despre terapiile centrate pe sens au arătat efecte mari asupra sensului în viață imediat după intervenție (d = 0,65) și la urmărire (d = 0,57), precum și efecte moderate asupra simptomelor de anxietate și depresie (d = 0,47). Autorii au notat calitatea în general scăzută a studiilor și au găsit sprijin mai ales pentru intervențiile structurate, cu psihoeducație și exerciții, și pentru discuțiile despre sens cu pacienții bolnavi fizic [7].

Rezumatul studiului vorbește despre terapii „centrate pe sens” fără să numească logoterapia, așa că cifrele descriu familia mai largă de abordări înrudite cu ideile lui Frankl. Un articol de sinteză din 2008, publicat în revista Psychotherapy, observa că mulți profesioniști au descoperit logoterapia prin cartea populară a lui Frankl, fără să-i cunoască restul operei, și propunea ca tehnicile ei să fie integrate în alte abordări terapeutice [8].

Cartea citită cu ochii istoricului

Cea mai serioasă obiecție față de carte vine din studiile despre Holocaust. Criticul literar Lawrence Langer a remarcat că eroul cărții e Frankl însuși, mai mult decât omul în general; formula lui, citată de istoricul Timothy Pytell, e „not man but Viktor Frankl” [9].

Pytell a publicat în 2003, în revista Holocaust and Genocide Studies, un studiu care adaugă detalii biografice puțin cunoscute și urmărește cum și-a reelaborat Frankl experiențele în scrierile anterioare cărții. Concluzia lui susține punctul de vedere al lui Langer: Frankl ar fi deformat realitatea Auschwitzului în încercarea de a-și demonstra teoriile psihologice și filosofice [9]. Datele biografice de bază arată, la rândul lor, că cea mai mare parte a deportării lui Frankl, din septembrie 1942 până în octombrie 1944, s-a petrecut la Terezín [2].

Critica atinge un punct sensibil. O carte care leagă supraviețuirea de sens poate fi citită, fără intenția autorului, ca și cum cei care n-au supraviețuit ar fi avut mai puțin sens. Cititorul de azi are nevoie de ambele lecturi deodată. Cartea rămâne o mărturie puternică despre demnitate, iar mărturia aceasta e a unui om, cu perspectiva lui.

Ce rămâne pentru cititorul de azi

Filosofia academică a preluat întrebarea lui Frankl într-un limbaj propriu. Intrarea despre sensul vieții din Stanford Encyclopedia of Philosophy, scrisă de Thaddeus Metz, distinge între concepțiile subiectiviste, pentru care sensul depinde de ce prețuiește fiecare om, cele obiectiviste, pentru care unele lucruri au valoare indiferent de opinia cuiva, și concepțiile hibride [10]. Una dintre formulele hibride, atribuită filosoafei Susan Wolf, spune că sensul apare când atracția subiectivă întâlnește ceva cu valoare obiectivă [10]. Aceeași intrare arată că o viață cu sens e un lucru diferit de o viață fericită [10]. Frankl ar fi recunoscut probabil această distincție: cartea lui descrie oameni care au găsit sens în împrejurări în care fericirea nu mai era posibilă.

Pentru un om aflat în propria schimbare, cartea oferă o întrebare bună. Frankl a inversat întrebarea obișnuită: omul e cel întrebat de viață, iar răspunsul îl dă prin ce face, prin ce iubește și prin felul în care poartă ce nu poate schimba. Întrebarea aceasta poate fi pusă și într-o zi obișnuită, la o masă de bucătărie. Recitită cu ajutorul cercetării și al criticii, cartea se vede mai limpede, cu forța și cu limitele ei.

Cine se recunoaște în paginile acestea și simte că îl apasă poate vorbi cu un psihoterapeut sau cu medicul de familie.

Termenii din text

  • Logoterapie — școala de psihoterapie fondată de Viktor Frankl, centrată pe căutarea sensului în viață.
  • Voința de sens — ideea lui Frankl că motivația cea mai adâncă a omului e găsirea unui sens.
  • Auto-transcendere — orientarea existenței umane spre ceva sau cineva dincolo de sine, în descrierea lui Frankl.
  • Prezența și căutarea sensului — cele două dimensiuni măsurate de Chestionarul sensului în viață: a simți că viața are sens și a fi în căutarea lui.

Ce rămâne

Cartea lui Frankl propune trei idei simple: libertatea atitudinii, voința de sens și cele trei căi spre sens. Cercetarea a găsit legături consecvente între sensul în viață și sănătate, iar terapiile centrate pe sens au rezultate promițătoare în studii încă puține și de calitate inegală. Istoricii au arătat că relatarea din lagăr e și o construcție a autorului, iar cartea se citește cel mai bine cu această știință în minte.

Întrebarea pentru tine: Dacă viața ți-ar pune azi o întrebare, ce răspuns ai da prin ceea ce faci?